Rinoplastia, sau operația de remodelare a nasului, este una dintre cele mai des abordate operații estetice de către pacienții și pacientele noastre, deoarece este o procedură cu avantaje estetice și funcționale majore, dar cu riscuri minime.
Vom vorbi în cadrul acestui articol despre avantajele operației de rinoplastie, atât cele care contribuie la armonia desăvârșită a feței, cât și cele care rezolvă probleme respiratorii cauzate de deformări ale nasului.
De asemenea, vom aborda și subiectul riscurilor pe care operația de rinoplastie le prezintă, deoarece fiecare pacient trebuie să fie conștient de absolut fiecare detaliu al unei proceduri chirurgicale invazive.
Avantajele operației de rinoplastie – alege să ai nasul visurilor tale!
Să începem, așadar, cu avantajele operației de rinoplastie, deoarece acestea sunt cele care vă interesează în mod direct în momentul în care discutați cu un medic estetician.
Dacă ați luat decizia să beneficiați de o astfel de intervenție de remodelare a nasului și aveți toate condițiile necesare operației îndeplinite, atunci trebuie să știți că o operație de rinoplastie este benefică din două perspective:
Perspectiva estetică
În această categorie intră avantajele unei remodelări ale nasului cu scop pur estetic, pentru îndepărtarea oricăror asimetrii care dezechilibrează armonia feței dumneavoastră:
- optimizarea dimensiunilor nasului cu structura feței, în ceea ce privește lungimea sau lățimea acestuia
- îndepărtarea „cocoașei nazale”, așa cum este numită proeminența din mijlocul regiunii dorsale a nasului
- corecția vârfului nasului, în cazul în care este prea lăsat sau prea căzut
- îngustarea sau transformarea nărilor, în funcție de simetria feței
- corectarea unor asimetrii cauzate de deviația nazală
Perspectiva funcțională
În acest caz, nu vorbim despre armonizarea trăsăturilor nasului strict din punct de vedere estetic, ci de corectarea nasului pentru a permite funcția sa de bază: respirația.
Foarte mulți pacienți optează pentru o intervenție de rinoplastie, la îndemnul medicului ORL-ist, deoarece funcțiile respiratorii sunt îngrădite de deformațiile nasului, precum deviația de sept, care este una dintre cele mai populare cauze, dar și de diverse alte cauze precum căile respiratorii prea înguste sau alte tipuri de probleme funcționale respiratorii
În funcție de aceste perspective, dumneavoastră puteți programa o consultație cu domnul doctor Panțuru, care vă poate explica detaliat fiecare avantaj al remodelării nasului, strict din perspectiva cazului dumneavoastră.
Riscurile unei operații de rinoplastie – este cazul să te îngrijorezi?
Faptul că v-ați hotărât să recurgeți la o operație de rinoplastie nu înseamnă că sunteți 100% pregătiți pentru aceasta. Desigur, avantajele de mai sus sunt cu siguranță atractive, însă pentru a fi siguri că este ce vă doriți, trebuie mai întâi determinat dacă sunteți apt/aptă pentru o astfel de intervenție pentru remodelarea nasului și, mai ales, că înțelegeți riscurile unei astfel de operații.
Ca în cazul oricărei intervenții chirurgicale invazive, categorie din care face parte și operația de corectură a nasului, există riscuri post-operatorii, însă, din fericire, în acest caz acestea sunt minime și în cazul în care există consecințe după intervenție, există șanse minime ca acestea să persiste. Ca întotdeauna, un răspuns personalizat la nevoile dumneavoastră îl veți afla întotdeauna dintr-o discuție cu domnul doctor Panțuru, însă este bine să cunoașteți de dinainte cele mai frecvente consecințe post-operatorii ale rinoplastiei:
- Infecțiile sunt complicațiile cele mai des întâlnite în cazul oricărei intervenții chirurgicale, deoarece există potențialul instalării unor viruși în organism care să profite de slăbirea temporară a sistemului imunitar. În cazul unei operații de rinoplastie în clinica domnului doctor Panțuru, însă, acest risc este minim, chiar inexistent, datorită sistemului de sterilizare la standarde înalte din cadrul clinicii
- Hemoragiile sunt alte complicații care pot apărea la scurt timp după operație, însă acest risc este din nou mic, dacă se respectă toate indicațiile medicului estetician
- Stările de rău și de leșin pot fi efecte secundare, însă acestea pot varia de la caz la caz, în funcție de stadiul psihologic al pacientului și de rezistența acestuia la stresul cauzat de o intervenție chirurgicală invazivă
- Cicatricile care rămân în stadiu post-operatoriu, în funcție de tipul intervenției de rinoplastie, care în cel mai rău caz se estompează într-o perioadă scurtă de timp, până ajung să fie insesizabile
Per total, efectele unei operații estetice precum rinoplastia pot varia de la caz la caz, însă general vorbind, efectele negative ale acestei intervenții de remodelare a nasului sunt minime și nu prezintă niciun pericol pentru pacient și nici nu au consecințe pe termen lung.
Absolut fiecare detaliu de mai sus, incluzând avantajele și riscurile operației de remodelare a nasului, precum și elementele specifice fiecărui caz în parte, poate fi discutat cu lux de amănunte împreună cu domnul doctor Radu Panțuru, în cadrul unei consultații pre-operatorii.
Optați pentru o intervenție de remodelare a nasului și recăpătați-vă încrederea în sine și frumusețea naturală a corpului dumneavoastră!
2 Comentarii
Gerard
Buna dimineata as dori micsorarea nasului,va rog frumos sa-mi spune-ti pasii pe care trebuie urmati,va multumesc
DrPanturu
Buna ziua,
Va multumim pentru interesul acordat serviciilor noastre.
Aveti posibilitatea sa veniti la o consultatie la clinica din Bucuresti?
Pentru detalii puteti suna la +40773391085 sau prin email la drpanturu@gmail.com
Lasa un comentariu