De-a lungul timpului, au apărut diverse tehnici de „citire” a fizionomiei umane care ar putea releva trăsăturile de personalitate ale unui om. Specialiștii spun că, urmărind aceste semne, ne putem da seama de caracterul unui om.
Pe măsură ce tratamentele medicale avansează în estetica facială, descoperim că anumite caracteristici ale feței care nu ne pot asigura armonia dorită pot fi corectate dacă apelăm la un specialist în domeniu.
Astfel, fie că nasul este prea ascuțit, buzele prea subțiri, bărbia prea mică sau prea mare, aceste diferențe pot favoriza apariția unor frustrări și ale unor complexe puternice. Iar o figură armonioasă a chipului întotdeauna va inspira încredere și va transmite echilibru.
De pildă, o bărbie proeminentă este percepută ca aparținând unei persoane hotărâte, o bărbie pătrată poate transmite multă voință dar și încăpățânare, iar o bărbie prea mică poate sugera lipsa voinței sau o persoană care nu se impune.
De altfel, proporțiile feței au fost studiate și imortalizate de-a lungul secolelor de către artiști celebri precum Michelangelo sau Leonardo da Vinci.
Ce este mentoplastia?
Intervenția de remodelare a bărbiei se numește mentoplastie sau profiloplastie, indiferent că este vorba despre mărirea sau micșorarea acesteia. Astfel, această procedură poate ajuta la remodelarea unei bărbii care nu este suficient de conturată, prea mică sau prea mare în raport cu celelalte trăsături ale feței.
Așadar, mentoplastia (sau profiloplastia, cum spuneam că este denumită) are ca scop obținerea unui profil echilibrat, ale unei linii armonioase între nas și bărbie.
Cine ar trebui să apeleze la mentoplastie?
Această procedură estetică este recomandată pentru cei care au:
- o bărbie prea mică în raport cu restul feței (microgenie);
- o bărbie prea înaltă în raport cu restul feței;
- o mandibulă disproporționată în raport cu restul chipului (retrognatism sau prognatism);
- o bărbie sau o manidibulă asimetrică.
Cum ne pregătim înainte de operație
Indiferent dacă avem nevoie de micșorare sau de mărire a bărbiei, înainte de operație trebuie să facem o serie de analize recomandate în majoritatea intervențiilor chirurgicale.
De asemenea, pentru ca medicul să poată stabili cu exactitate planul de acțiune, este necesară realizarea unui studiu cefalometric și a unei măsurători conform radiografiei. Deosebit de importante sunt așteptările pacientului care ar trebui să fie realiste.
Așadar, medicul trebuie să determine dacă pacientul are o bărbiei asimetrică sau un defect mandibular. În acest caz, va fi necesară aplicarea altor tehnici sau al unui alt tip de abordare.
Cum se realizează corecția bărbiei
Corecția bărbiei se poate realiza prin inserarea unei proteze din diferite materiale sau, dacă este efectuată de chirurgul maxilo-facial, prin osteotomie glisantă.
Pentru a obține proiecția corectă a bărbiei, se face o tăietură în partea inferioară a maxilarului, iar partea fragmentată este mutată în poziția cea mai armonică pentru a obține proiecția corectă a bărbiei.
Mai apoi, osul se va fixa și va fi consolidat în set cu suportul materialului de osteosinteză (procedeul care constă în reunirea și imobilizarea fragmentelor unui os fracturat cu ajutorul unor plăci sau fibre metalice).
Bărbia poate fi micşorată prin îndepărtarea excesului de ţesut, iar procedura este similară cu cea de augmentare, singura diferenţă constând în reducerea bărbiei şi nu în poziţionarea unui implant. Zona bărbiei va fi diminuată şi remodelată în funcţie de fizionomia pacientului.
Mentoplastia poate fi uneori realizată în același timp cu rinoplastia (intervenţie chirurgicală estetică prin care se modifică forma sau dimensiunea nasului) pentru a se obţine un aspect echilibrat şi un profil armonios.
Tipuri de remodelări ale bărbiei
Una dintre cele mai solicitate proceduri estetice din chirurgia plastică este genioplastia. Nu este o procedură chirurgicală complexă, dar poate oferi rezultate surprinzătoare în echilibrul și măsurarea feței, conferind chipului o frumusețe proporțională.
Genioplastia este efectuată după o anestezie locală, care amorțește și aria din jurul bărbiei.
Există două căi de abordare a genioplastiei. În anumite situații, ar putea fi necesară remodelarea mandibulei.
În această tehnică, chirurgul va face o incizie în interiorul cavității bucale pentru a avea acces către osul bărbiei.
Ulterior, va face o incizie orizontală prin os, iar porțiunea inferioară a sa va fi „împinsă” înainte și va fi fixată în această poziție.
Mai apoi incizia va fi suturată și se va aplica un pansament compresiv. După intervenția efectuată prin incizia internă, pacientul nu va avea cicatrici vizibile.
Dacă e necesară o mărire a bărbiei – de mici dimensiuni – se poate utiliza un implant sau o proteză.
Prin intermediul unei incizii, chirurgul creează o cavitate deasupra osului bărbiei și sub mușchi, inserând implantul (proteza).
Astfel, incizia este închisă și se aplică un pansament compresiv, iar cicatricea după o incizie externă e neglijabilă.
Recuperarea postoperatorie
Durata procesului de recuperare depinde în mare parte de intervenția aleasă. Astfel, dacă operația a avut ca scop augumentarea bărbiei, vindecarea poate dura aproximativ două săptămâni, iar în ceea ce privește micșorarea, recuperarea completă poate dura până la 5 săptămâni din cauza repoziționării osoase.
Alimentația este, de asemenea foarte importantă pentru procesul de vindecare. În plus, se recomandă consumul de multe lichide în următoarele 5 zile de la operație și utilizarea mai multor perne noaptea, plus evitarea efortului fizic timp de cel puțin două săptămâni.
De asemnea, complexitatea procedurii şi particularităţile cazului pot modifica procesul de recuperare. În urma acestei intervenții, mușchii vor avea nevoie de o perioadă de acomodare pe noul schelet redus, ceea ce modifică puțin aspectul buzei inferioare.
După intervenție, este indicată o alimentație bazată pe lichide pentru următoarele cinci zile, dormitul pe două sau trei perne, evitarea atingerii zonei și a exercițiilor fizice pentru două săptămâni, fiind recomandată clătirea gurii cu o soluție antiseptică bucală de două-trei ori pe zi.
Mentoplastia ajută la reducerea dimensiunilor bărbiei, iar o fizionomie plăcută se traduce prin armonia tuturor trăsăturilor faciale.
5 Comentarii
Name *
Buna ziua, as dori sa stiu costurile unei genioplastii prin repoziționare osoasa, in condițiile in care am suferit recent o astfel de operatie, dar nu sunt multumita de rezultat.
DrPanturu
Buna ziua, nu efectuez un astfel de tratament.
Roxana
Bună,un preț pentru operația bărbiei mici,multumesc
Covaci Sebastian
Bună ziua,aș dorii să stiu cîte tipuri de implanturi silicon sînt ptr Bărbie(mentoplastie) și mai presus care sînt „Mărimile” acestora.De la 0,.. pînă la???Aștept răspuns,vă mulțumesc!
Andreea
Buna ziua. Am căutat in lista de prețuri și nu am găsit prețul pentru genioplastie, miscorarea barbiei. As dori sa știu care este costul unei astfel de intervenții. Mulțumesc
Lasa un comentariu