Implantul mamar a cunoscut de-a lungul timpului modificări datorate atât noilor inovații privind materialele utilizate, cât și schimbărilor la nivelul metodelor chirurgicale folosite. Însă scopul a rămas același, mai exact obținerea unor rezultate ce sunt în concordanță cu dorințele sau nevoile pacientelor.
Noile tehnologii din domeniu a permis conturarea unui înveliș de silicon inovator. Mai exact, acesta poate să îndepărteze posibilele riscuri sau complicații și să determine evaluarea rapidă a rezultatelor obținute. De asemenea, această evoluție a pus bazele unor noi premise privind apariția învelișurilor netede, microtexturate sau cu silicon și poliuretan.
În acest articol vei descoperi informații utile despre inovațiile privind implanturile mamare din silicon Polytech și ce presupune intervenția cu implant mamar Polytech 4 Two.
Ce presupun implanturile mamare Polytech?
Unul dintre cei mai importanți producători de implanturi mamare este Polytech, ce oferă o gamă variată de soluții privind intervenția de mărire a sânilor. De-a lungul anilor, Polytech a efectuat numeroase studii și colaborări cu medici din domeniul chirurgiei estetice în vederea creării unor implanturi, care să asigure atât aspectul natural, cât și o siguranță și un rezultat de durată. Consistența gelului Polytech reușește să creeze efectul unui sân natural, mimând caracterul moale al țesutului natural.
Gama Polytech este singura care produce peste 1500 de tipuri de implanturi privind reconstrucția sânilor sau mărirea lor. Implanturile sunt umplute cu geluri speciale de silicon, ce asigură o consistență naturală la atingere. Polytech a realizat un înveliș flexibil și rezistent din spumă micropoliuretanică, care diminuează contracția capsulară, devenind specializată în aceste implanturi.
Ce tipuri de implant mamar Polytech există?
Compania Polytech a avut numeroase colaborări cu medici chirurgi în privința descoperirii unui nou tip de înveliș, care să diminueze contracția capsulară sau rotirea implantului. Aceste complicații sunt cele mai frecvent întâlnite în cazul intervenției de mărire a sânilor.
Contracția capsulară se produce în momentul în care țesutul din jurul implantului își schimbă forma și se contractă. Cu alte cuvinte, există riscul de a se schimba forma sânilor, aceștia devenind sensibili.
Acest înveliș cu spumă de micro-poliuretan Polytech poartă denumirea de Microthane. Implanturile Microthane sunt implanturi din silicon de înaltă calitate din gama Polytech, ce sunt acoperite cu acest strat de spumă. Acestea reprezintă o soluție optimă pentru pacientele ce doresc o corectare a asimetriilor sau a deformărilor sânilor.
După efectuarea intervenției, zona de contact dintre învelișul implantului și țesutul mamar asigură un strat de tranziție, ce favorizează vindecarea naturală, creând o aderență între implant și țesut. Aceste implanturi sunt concepute pentru a facilita integrarea țesuturilor în vederea stabilității implantului, minimizând contractura capsulară sau alte posibile complicații.
De asemenea, în gama POLYTECH se regăsesc și implanturile mamare POLYtxt și MESMOsensitive.
Implanturile POLYtxt se remarcă prin învelișul macro-texturat special creat pentru o anduranță mai ridicată a țesuturilor, reducând considerabil riscul aparițiilor contracției capsulare.
Spre deosebire de implanturile POLYtxt, cele MESMO sunt cunoscute pentru învelișul său format din mai multe straturi, având o structură mult mai nivelată și catifelată, cu un nivel redus de frecare. Datorită acestei structuri, implanturile cu această suprafață pot fi inserate mult mai ușor și eficient, printr-o incizie mică.
Un alt implant mamar cunoscut și apreciat pentru avantajele pe care le oferă este Polytech 4Two, care oferă o stabilitate maximă sânilor și un aspect natural de durată. Acest implant oferă rezultate vizibile și stabile, asigurând o mișcare naturală a sânilor.
Care sunt particularitățile implanturilor Polytech 4Two?
Implanturile Polytech 4Two sunt considerate o generație nouă de implanturi, mult mai stabile, imitând cu succes sânii naturali.
Acestea sunt compuse din două geluri coezive, unul denumit EasyFit Gel, fiind un gel moale ce asigură că implantul se mulează ușor în cutia toracică, garantând o mișcare naturală a sânului. Având o coezivitate sporită asociată cu efectul de memorie, implanturile conferă senzația de natural, menținând totodată și forma dorită.
Al doilea gel, numit Shapar Gel este unul mai ferm, care ajută la poziționarea mamelonului, susținând țesutul mamar în stil push-up și oferind stabilitate suplimentară formei sânului.
Implanturile 4Two sunt concepute într-un stil simplist. Designul morfostructural al acestora oferă o varietate de proiecții privind dimensiunile, facilitând astfel procesul de alegere.
Acestea au un profil anatomic sau cu o bază rotundă ori ovală, fiind disponibile cu o suprafață din poliuretan pentru diminuarea riscului de capsula contractilă. Unghiul aproape de 90 de grade la marginile conice al implantului nu permite existența unui spațiu liber. Acest lucru înseamnă reducerea riscului de apariție a seromului, rotației implantului sau dislocarea acestuia.
Învelișul elastic rezistent chimic și mecanic din poliuretan este o soluție inovatoare care previne delaminarea atât dintre geluri, cât și de la suprafață. Datorită gelului moale în secțiunea implantului posterior, marginile învelișului sunt aproape insesizabile.
Care este procedura în cazul intervenției cu implant mamar Polytech 4Two?
Augmentarea mamară presupune o intervenție chirurgicală ce se bazează strict pe decizia fiecărei paciente. De aceea, se recomandă ca înainte de orice intervenție să existe o discuție cu medicul chirurg în care să te informeze despre rezultatele reale ce pot fi obținute în urma operației.
Este primordial să fii informată despre toți factorii implicați în această intervenție și despre rezultatele acesteia. Spre exemplu, dacă intervenția are ca scop o reconstrucție sâni trebuie luați în calcul factorii de natură oncologică sau terapeutică pentru a obține forma și aspectul dorit.
În mod cert, decizia de a efectua intervenția folosind implanturile mamare Polytech 4Two presupune o discuție cu medicul chirurg despre forma și dimensiunea sânilor, starea de sănătate generală și nu în ultimul rând, compatibilitatea naturală a implantului. Este esențială această discuție inițială pentru ca pacienta să înțeleagă întreaga procedura de mărire sâni și rezultatele reale pe care le obține în urma intervenției.
Procedura chirurgicală efectivă implică o incizie inframamară (sub sân) pentru inserarea implantului. În vederea augmentării, medicul va stabili tehnica de plasare a implantului potrivită fiecărui caz. Indiferent de tehnica utilizată, implanturile din silicon Polytech 4Two prezintă un aspect moale natural, adaptându-se imediat corpului.
Ca orice intervenție chirurgicală, augmentarea mamară presupune și potențiale complicații. Însă, implanturile Polytech 4Two minimizează posibilele riscuri sau complicații. Acest lucru fiind datorat asocierii dintre gelurile coezive și învelișul rezistent și flexibil (dezvoltate și dovedite clinic). Într-un mod inovator, acestea imită excelent aspectul moale al sânilor, conferind rezistență și stabilitate o lungă perioadă de timp.
Concluzii
Implanturile mamare din silicon Polytech 4Two se remarcă prin stabilitatea și dinamica naturală oferită sânilor, datorită gelului siliconic din interior. Acestea au fost concepute în măsura în care să ofere siguranță și rezultate de durată.
Având o suprafață din poliuretan, implanturile 4 Two contribuie la diminuarea riscului de apariție a complicațiilor ce implică capsula contractilă. Aceasta fiind una dintre problemele frecvente cu care se confruntau pacientele în trecut.
Dacă ai întrebări legate de intervenția cu implanturi mamare Polytech 4Two sau dorești o astfel de operație estetică programează acum o consultație la cabinetul Dr. Panțuru.
Lasa un comentariu