„Maternitatea are un efect foarte spiritual, totul este redus la esențial”, spunea Meryl Streep la un moment dat. Într-adevăr, mamele oferă iubire necondiționată, dedicându-și mult timp familiei. De multe ori, acestea fac mari sacrificii pentru copiii lor, neglijându-se pe ele, poziționându-se pe ele însele pe locul doi. Orice femeie își dorește să arate bine, să se simtă dorită, plăcută de ceilalți. După naștere, aspectul fizic se schimbă, corpul nu mai are forma dorită, iar pielea își pierde din elasticitate.

O soluție eficientă este operația estetică postnatală care cuprinde o serie de proceduri chirurgicale ce au ca scop ajustarea aspectului fizic, modelarea părților corpului care au fost afectate după naștere. De multe ori, mamele sunt afectate psihologic de schimbările survenite în timpul sarcinii și nu se mai pot privi în oglindă. Acestea se simt frustrate, au stări depresive și sunt complexate de aspectul lor fizic, fapt ce le influențează viața într-un mod negativ.

Indicații pre-operatorii

  • După naștere, o femeie trebuie să-și cunoască corpul și să știe ce implică acest mix de proceduri chirurgicale. În funcție de dorințele pe care le are și de nevoile corpului, se poate opta pentru combinația ideală pentru formele

Există o serie de proceduri care sunt populare ca operații post-natale:

  • Zonele cu țesut adipos persistent trebuie să fie înlăturate și redefinite, procedeu care poartă denumirea de liposucție.
  • Pentru o talie sculptată, un abdomen suplu și mușchi abdominali fermi este necesară abdominoplastia.
  • Sânii au fost din totdeauna un simbol al feminității, așadar, în multe cazuri, după naștere poate fi indispensabil un lifting pentru redarea fermității și aspectului tânăr al acestora. Sânii își pierd din greutate, situație ce poate fi rezolvată cu o operație de mărire. Dacă trebuie corectate ambele aspecte, se poate alege o combinație de lifting sâni cu mărire de sâni.
  • Coapsele constituie o altă parte a corpului care poate suferi modificări în timpul sarcinii. Un lifting intern de coapse ajută la reducerea și conturarea dimensiunilor lor.
  • Pentru o piele mai fermă în partea superioară a brațelor, se poate opta pentru un lifting de brațe.
  • Fesele sunt o altă parte a corpului importantă care necesită atenție și îngrijire, pentru a ridica si contura aspectul căzut al acestora. Așadar, liftingul de fese este o altă procedură care se diferențiază prin faptul că adăugă volum și le sculptează.
  • Vaginul are nevoie de elasticiate și fermitate, caracteristici ce sunt redate prin procedeul de reîntinerire vaginală.

Înainte de operație, ar trebui să fie urmărite anumite indicații și anume:

  • Este recomandată renunțarea la fumat cu cel puțin șase săptămâni înainte.
  • Este indicată întreruperea unor medicamente de tipul celor antiinflamatorii și naturiste deoarece poate apărea riscul sângerării;
  • Alimentația variată este foarte importantă, din hrana zilnică nu trebuie să lipsească vitaminele, nutrienții și antioxidanții;
  • Este necesară mișcarea cel puțin 30 de minute în fiecare zi;
  • Alcoolul trebuie redus la cel mult o băutură, maxim două săptămânal;
  • Trebuie să fie atins pragul ideal de greutate cu cel puțin o lună înainte de operație.

Recuperarea post-operatorie

În funcție de intervențiile chirurgicale, recuperarea variază de la caz la caz. Pentru a depăși mai ușor perioada, vor fi prescrise medicamente care vor elimina durerile. Este indicată întreruperea oricăror activități care implică efortul. Sunt interzise activitățile care implică sportul intens, treburi casnice, ridicarea greutăților ș.a.m.d.

După efectuarea abdominoplastiei, disconfortul se va diminua după aproximativ o săptămână. După doar două săptămâni de la operație, se poate șofa. În cadrul primei întâlniri de evaluare, vor fi înlăturate suturile și tuburile de dren.

În general, recuperarea totală durează aproximativ șase săptămâni, timp în care corpul se reface, își recapată vitalitatea și umflăturile sunt retrase, iar rezultatele finale se vor observa garantat după aproximativ trei luni.

Indiferent de tipul de procedură, hidratarea este esențială pentru o recuperare sigură, așadar este recomandat să consumați aproximativ doi litri de apă în fiecare zi. În timpul somnului, este indicat să fie așezate mai multe perne sub spate pentru a reduce durerea și pentru o vindecare mai rapidă cu cicatrici discrete.

Rezultatele obținute în urma acestor proceduri au efecte permanente și vor îmbunătăți considerabil imaginea de sine. Femeile care vor apela la estetica postnatală se vor simți mai bine, mai încrezătoare, nu vor mai avea complexe care să se răsfrângă asupra aspectului fizic, iar starea psihică se va îmbunătăți semnificativ.

Lasa un comentariu

Call Now Button