Operațiile estetice sunt tot mai prezente în ziua de azi ca formule medicale viabile și sigure de corectură a imperfecțiunilor corpului uman.

Deși nu suntem creați perfecți, de-a lungul timpului mulți și oameni și-au exprimat dorința de a corecta o imperfecțiune a corpului care le produce disconfort fizic și mai ales psihologic.

Fața este cea mai vizibilă zonă a corpului nostru și locul în care privirea ajunge instant, analizând în doar câteva fracțiuni de secundă întreaga sa structură. De aceea, operațiile estetice la nivelul feței sunt și printre cele mai populare măsuri de corectură a imperfecțiunilor.

De aceea, în cadrul acestui articol vom vorbi puțin despre liftingul facial și de ce este acesta atât de popular printre femei, dar și printre bărbați.

 

Fața: oglinda întregului nostru organism

 

Chipul unui om vorbește mai mult decât poate el spune pe gură. Probabil știți că un om are în jur de 43 de mușchi la nivelul feței, ceea ce dă naștere la un întreg spectru de emoții exprimate prin intermediul acesteia.

Se spune despre chip că este oglinda noastră, că deși prin vorbe putem spune neadevăruri sau putem masca o stare sau alta, chipul nu trădează niciodată. Și este adevărat, deoarece specialiștii au determinat câteva tipuri de micro-expresii faciale, care printr-o analiză rapidă pot spune dacă posesorul chipului respectiv este: trist, fericit, dezamăgit, impresionat, furios, plictisit, speriat, îngândurat sau determinat.

Stări precum cele de mai sus sunt extrem de multe, iar toate pot fi observate prin analiza micro-expresiilor faciale.

Desigur, stările emoționale nu sunt singurele afișate de chipul vostru. Stările fizice și sănătatea generală poate fi observată prin semnalmente la nivelul feței. Unul dintre cele mai comune astfel de semnalmente este ridul, care poate fi un semn de îmbătrânire sau o consecință a unei îndelungate perioade stresante.

Alte astfel de semnalmente indică afecțiuni ale organelor, precum stomacul, ficatul sau rinichii, sau pot oferi o stare generală a organismului, precum oboseala, plictiseala sau șocul.

Cu alte cuvinte: fața exprimă mai multe decât am vrea noi poate să exprimăm.

De aceea, liftingul facial a devenit o soluție defensivă a multor persoane.

 

De ce este nevoie de lifting facial?

Este liftingul facial cu adevărat necesar?

Iată întrebarea multor persoane care se confruntă cu indecizia legată de apelarea la această operație estetică.

  • Ce dacă am riduri? Înseamnă că sunt trecut prin viață!
  • Ce dacă am pungi sub pleoape? Înseamnă cu sunt ocupat și muncesc!
  • Ce dacă pielea a început să atârne? Nu mai am 20 de ani!

Cu siguranță recunoașteți acest tip de atitudine. Nu este nimic în neregulă cu el, dar nici nu deține dreptatea absolută.

Există oameni care vor să treacă prin viață cu toate schimbările aferente care îi marchează, dar există și oameni care se simt tineri pe interior și vor ca acest lucru să se reflecte și la exterior.

Iar pentru acest lucru, eu, ca medic specialist, mă dedic întru totul pentru a scoate la suprafață tinerețea oricărei persoane!

Pentru mai multe detalii despre operația de lifting facial, vă îndemn să citiți totul despre procedura medicală pe pagina dedicată acestui tip de intervenție chirurgicală.

Nu uitați: fața reflectă tot ceea ce suntem. Aveți grijă ca această oglindă să fie mereu strălucitoare!

Lasa un comentariu

Call Now Button