Injecția cu botox este în prezent o soluție sigură în ceea ce privește tratarea ridurilor și a liniilor de expresie ale feței.
Tratamentul cu botox (toxina botulinică de tip A) pentru tratarea ridurilor faciale este una dintre cele mai eficiente proceduri estetice non-chirurgicale, fiind cunoscută datorită rezultatelor remarcabile împotriva combaterii și împiedicării îmbătrânirii pielii.
Cu trecerea timpului, pielea își pierde din elasticitate și expresivitate, făcându-și apariția riduri în zone diverse ale feței sub forma unor încrețituri sau pliuri. În acest context, efectul injecției cu botox constă în relaxarea controlată a pielii, aceasta obținând un aspect natural întinerit. Cu alte cuvinte această procedură vizează relaxarea mușchilor faciali, reușind o estompare a ridurilor de expresie.
Acest proces de îmbătrânire naturală a pielii poate fi stimulat conștient sau nu prin diverși factori. Îmbătrânirea manifestată prin formarea ridurilor poate fi astăzi prevenită prin utilizarea acestor tratamente non-chirurgicale, minim invazive, ce oferă rezultate eficiente și de durată.
Cum acționează injecțiile cu botox asupra ridurilor?
Prin contracție, mușchii feței determină apariția ridurilor și a liniilor de expresie. În acest context, injecțiile cu toxina botulinică în zona ridată are rolul de a bloca contracția musculară, astfel încât să amelioreze aspectul ridurilor și să prevină apariția lor.
Odată injectată substanța, mușchiul respectiv este practic atrofiat, conducând la o netezire a semnelor datorate de îmbătrânirea naturală a pielii. Acesta este motivul principal pentru care botox-ul se dovedește a fi eficient asupra ridurilor din jurul gurii și a obrajilor când zâmbim și a colțului extern al ochilor când ne încruntăm.
Este important de menționat faptul că nu toate ridurile le putem trata identic. Pe măsură ce pielea îmbătrânește și își pierde din fermitate, se pot forma cute permanente și adânci chiar și atunci când mușchiul este relaxat. În această situație, injecțiile cu botox nu pot șterge definitiv aceste semne, însă le pot ameliora astfel încât aspectul feței să fie îmbunătățit considerabil.
Acest tratament este unul rapid și nu implică dureri, ci doar un disconfort datorat senzației de înțepătură. În funcție de zonele tratate, procedura poate dura între 15-20 de minute.
Când apar primele efecte?
Efectele tratamentului cu botox nu apar instant, ci în decursul a minim 3 zile de la injectare, devenind vizibile complet în maxim 2 săptămâni.
Cu toate acestea efectele durează între 3 și 5 luni, în funcție de tonusul pielii și de reluarea activității mușchilor faciali. Însă, cu repetarea procedurii se mențin aceste efecte antirid. Expresivitatea și aspectul natural al feței se menține cu trecerea timpului, ridurile și liniile de expresie fiind atenuate, conturând astfel o înfățișare naturală și mult mai relaxată.
Ce tipuri de riduri pot fi corectate cu botox?
Formarea ridurilor reprezintă un proces firesc și natural, care se întâmplă odată cu înaintarea în vârstă. Îmbătrânirea naturală sau prematură a pielii poate avea diferite cauze legate de:
- Condiția genetică;
- Expunerea la factori de mediu;
- Alimentația nesănătoasă;
- Fumatul și consumul de alcool;
- Mișcări ale feței repetate.
Toți acești factori contribuie la apariția ridurilor profunde, pielea pierzându-și din elasticitate și fermitate datorită scăderii nivelului de colagen. Astfel, apar mai multe tipuri de riduri în zona:
- Sprâncenelor (regiunea glabelară);
- Colțul extern al ochiului;
- La baza nasului;
- Gurii (cu precădere deasupra buzei superioare);
- Bărbiei;
- Gâtului.
În funcție de cauzele formării lor, se întâlnesc:
- Riduri dinamice – acestea se datorează mișcării musculare determinând astfel expresii faciale repetate (încruntare, mirare, fericire etc). Fiind riduri de expresie, acestea în cele mai multe cazuri sunt temporare, însă cu trecerea timpului pot deveni permanente;
- Riduri elastice – sunt determinate de factori precum radiațiile ultraviolete, fumatul, rutina necorespunzătoare de îngrijire etc. Ridurile se regăsesc sub forma unor pliuri în zona obrajilor, buzelor sau pe gât;
- Riduri statice (gravitaționale) – sunt generate de pierderea elasticității și a colagenului din piele, pe măsura trecerii timpului. Pielea devine mai subțire, uscată, pierzându-și aspectul natural. Acestea sunt vizibile cu precădere în zona obrajilor și a gâtului, dar pot apărea și pe frunte.
Prin urmare, pentru corectarea acestor riduri se apelează la toxina botulinică. Aceasta este un agent versatil potrivit pentru soluționarea unor probleme de ordin estetic. Injecția cu botox acționează cu succes în zonele ridate, pielea recuperându-și aspectul natural și întinerit.
Ce efecte generează tratamentul cu botox?
Toxina botulinică are efect antirid prin mecanismul său de acțiune asupra legăturii neuromusculare, ce determină relaxarea mușchilor faciali. Aceasta acționează la nivelul feței prin:
- Corectarea ridurilor dinamice – datorită injectării toxinei botulinice se generează relaxarea mușchilor, iar ridurile formate în urma expresiilor faciale sunt ameliorate semnificativ. Astfel, mimica feței își păstrează aspectul în condiții naturale;
- Împiedicarea apariției ridurilor statice – datorită relaxării controlate a mușchilor care stimulează apariția ridurilor dinamice, injecțiile cu botox au o contribuție majoră în prevenirea formării ridurilor ce nu depind de mișcarea musculaturii faciale;
- Îmbunătățirea aspectului tenului – datorită schimbării poziției anumitor structuri ale feței și al efectului de întindere al pielii, fața capătă un aspect mult mai întinerit și odihnit.
Totodată, tratamentele cu toxina botulinică se recomandă în mai multe probleme nu doar în tratarea ridurilor, ci și în:
- Controlul hiperhidrozei (transpirației excesive);
- Ameliorarea migrenelor;
- Asimetria facială;
- Tratarea bruxismului.
Este important de menționat faptul că aceste injectări cu toxina botulinică trebuie realizate exclusiv de către un medic specializat în medicina estetică. În baza unei consultații inițiale, medicul va analiza zonele cu riduri și va propune tratamentul potrivit.
Totodată, este necesar ca persoana ce dorește această soluție de corectare să prezinte o stare generală de sănătate optimă și nu în ultimul rând, așteptări realiste cu privire la rezultatul dobândit.
Pot apărea anumite efecte adverse minore precum echimoze, dureri de cap sau mici sângerări în locul injectării. Însă, acestea sunt de scurtă durată.
Concluzii
Tratamentul cu botox pentru corectarea ridurilor este unul dintre cele mai populare proceduri estetice non-chirurgicale la care apelează din ce în ce mai multe persoane.
Injectarea cu toxina botulinică este un aliat eficient împotriva prevenirii îmbătrânirii naturale sau premature ale pielii.
Pe măsura trecerii timpului, mișcarea repetată a mușchilor feței determină formarea și adâncirea unor riduri și linii de expresie. În acest context, injecțiile cu toxina botulinică Botox/Vistabel/Dysport reprezintă soluția sigură și eficientă de a-ți recăpăta aspectul natural și tânăr.
Dacă ești interesat(ă) de această intervenție non-chirurgicală sau de alte operatii estetice, programează o consultație la cabinetul Dr. Panturu pentru a afla mai multe detalii.
Lasa un comentariu