Creșterea calității serviciilor estetice, evoluția tehnologiilor și diversitatea procedurilor chirurgicale au determinat numeroși pacienți să apeleze la îmbunătățirea formei sau dimensiunii feselor cu implant fesier. 

Se estimează că piața globală de mărire a feselor a ajuns în 2020 la o valoare de 1,5 miliarde de dolari, așteptându-se o creștere de 22% în perioada 2021-2028, segmentul de implant fesier dominând cererea. Ca urmare a conștientizării importanței esteticii în rândul populației și presiunii exercitate de rețelele de socializare, augmentarea cu implant fesier vine în sprijinul celor care își doresc să aibă fese atractive. 

Ce este implantul fesier?

implant fesier - ce este
Sursa: Unsplash.com

Implantul fesier (sau implantul gluteal) este un dispozitiv medical, menit să îmbunătățească dimensiunea, volumul și aspectul feselor prin introducerea chirurgicală în fese. Implantul fesier din silicon este plasat printr-o incizie sub, între sau deasupra mușchiului gluteal, fiind uneori combinată cu alte proceduri fesiere.

De ce să apelezi la implant fesier?

motive pentru care sa apelezi la implant fesier
Sursa: Unsplash.com

Forma rotunda și aspectul ferm al feselor au devenit principalele motive pentru care pacienții apelează la augmentarea fesieră. Deși exercițiile fizice și pierderea în greutate pot tonifia mușchii și pot schimba aspectul lor, implantul fesier este o soluție mai rapidă pentru obținerea unor rezultate perfecte.

Printre motivele principale, enumerăm: 

  • Dimensiunea redusă a zonei fesiere;
  • Forma aplatizată a feselor;
  • Lăsarea feselor după o slăbire bruscă sau după îmbătrânire;
  • Stimă de sine scăzută.

Cine sunt principalii producătorii de implant fesier?

implant fesier polytech
Sursa: Polytech-health-aesthetics.com

Piața de implanturi fesiere este caracterizată de o serie de producători care se remarcă printr-un nivel ridicat de calitate privind produsele și serviciile oferite, dar și prin expertiza acumulată de-a lungul anilor în utilizarea unor tehnologii, materiale și proceduri inovatoare. Printre principalii jucători de pe piața augmentării feselor se numără:

  • Sientra, Inc;
  • POLYTECH;
  • Allergan;
  • Sebbin;
  • Merz America de Nord, Inc;
  • Silimed;
  • Spectrum Designs Medical;
  • Implantech.

Cui se recomandă mărirea feselor cu implant fesier?

ce pacienti pot opta pentru implant fesier din silicon
Sursa: Unsplash.com

În general, această operație estetică este recomandată în următoarele situații:

  • Ai slăbit recent și ai pierdut o parte din forma naturală a feselor;
  • Ai o greutate constantă și nu prezinți exces de piele;
  • Prezinți o formă plată sau o dimensiune redusă a feselor;
  • Crezi că fesele tale au nevoie de mai multe curbe pentru echilibrarea formei corpului;
  • Dorești să îndepărtezi nodulele sau coșurile de pe fund, pentru a beneficia de o textură armonioasă;
  • Nu ești mulțumit(ă) cu forma generală a feselor;
  • Nu fumezi;
  • Ai un stil de viață sănătos;
  • Ai așteptări realiste privind rezultatele.

Discută cu chirurgul estetician despre această procedură pentru a vedea dacă este potrivită pentru tine. Acesta îți poate oferi o soluție personalizată ținând cont de criterii precum:

  • Dimensiunea și forma zonei fesiere;
  • Cantitatea de grăsime disponibilă, care poate fi utilizată pentru alte proceduri;
  • Calitatea pielii și gradul de elasticitate;
  • Rezultatul dorit.

Care sunt etapele argumentării fesiere cu implanturi de silicon?

etape augmentare fese
Sursa: Unsplash.com
  1. Consultația – în cadrul acestui pas, medicul chirurg va discuta cu tine despre așteptări, condițiile medicale, existența alergiilor la diverse medicamente, tratamente și operații anterioare și/ sau actuale. Tot în acest punct, se va:
  • Evalua starea generală de sănătate
  • Identifica factorii de risc;
  • Examina și măsura corpul;
  • Efectua fotografii pentru dosarul medical;
  • Discuta opțiunile recomandate.

2. Pregătire – în etapa de pre-operație, medicul poate solicita efectuarea unui test de sânge, consumul unor medicamente, modificarea tratamentului actual sau evitarea unor medicamente (aspirină sau alte inflamatoare), renunțarea la fumat.

  1. 3. Desfășurarea procedurii
  • Anestezia – pentru asigurarea confortului în timpul procedurii chirurgicale, medicul va recomanda fie sedare intravenoasă, fie anestezie generală.
  • Incizia – efectuată în zona pliului inferior al feselor sau în zona inferioară a sacrumului, această incizie are menirea de a camufla cicatricea post-operație.
  • Introducerea implantului fesier – sunt amplasate submuscular, intramuscular sau subfascial implanturi fesiere de silicon. Introducerea și poziționarea implantului fesier țin cont de tipologia de implant, nivelul de mărire dorit, corpul pacientului și de recomandările medicului chirurg.
  • Închiderea inciziilor – operația este finalizată prin efectuarea suturilor stratificate în țesutul fesier, adăugarea de lipici chirurgical special pentru piele sau bandă chirurgicală pentru închiderea inciziilor.

4. Observarea rezultatelor – rezultatele sunt vizibile imediat. Reacțiile post-chirurgicale (inflamarea pielii și cicatricile) vor dispărea în scurt timp. Totodată, aspectul feselor și încrederea în sine se vor îmbunătăți pe măsură ce te recuperezi.

Cât durează recuperarea după augmentarea cu implant fesier?

recuperare dupa operatia cu implant fesier
Sursa: Unsplash.com

Procesul de recuperare după o astfel de operație este esențială pentru obținerea celor mai bune rezultate. Perioada de recuperare poate dura până la 2-3 săptămâni, dar în unele situații poate depăși acest interval.

Totuși, pentru o recuperare eficientă, se recomandă:

  • Multă odihnă și relaxare, stând pe părțile laterale și cu suport de perne moi;
  • Dormitul pe burtă;
  • Evitarea sprijinirii pe spate;
  • Evitarea statului pe o perioadă îndelungată în același loc;
  • Evitarea aplecării pentru cel puțin 4 săptămâni post-operație;
  • Evitarea conducerii automobilului pentru cel puțin 6 săptămâni;
  • Purtarea unor piese vestimentare lejere, care nu pun presiune pe zona fesieră;
  • Acordarea unei atenții mai mari atunci când stai, mergi la toaletă sau dormi;
  • Reluarea activităților fizice abia după 6 săptămâni de la operație.

Care sunt efectele secundare după augmentarea cu implant fesier?

efecte secundare marire fese
Sursa: Unsplash.com

Cu toate că specialiștii consideră augmentarea cu implant fesier ca având o rată de satisfacție de 95,6%, această procedură prezintă câteva riscuri:

  • sângerări excesive după operație (hematom);
  • durere;
  • cicatrici;
  • decolorarea pielii;
  • infecţie;
  • acumularea de lichide sau sânge sub fese;
  • reacții alergice;
  • descuamarea pielii;
  • greață, vărsături sau amețeli după anestezie;
  • Ruptura implantului, care poate provoca cicatrici în jurul implantului;
  • alunecarea implanturilor de silicon, determinând un aspect inegal și nevoia de o intervenție chirurgicală secundară.

Cât costă mărirea feselor cu implant fesier?

pret augmentare fesiera
Sursa: Unsplash.com

În alegerea unui chirurg certificat și experimentat în îmbunătățirea feselor, confortul tău, tehnologiile și instrumentele utilizate, precum și serviciile personalizate sunt la fel de importante ca și costul final al operației. La cabinetul dr. Panțuru, prețul operației de augmentare fesieră cu implant de silicon este de 3.900 de euro.

Dacă îți dorești să îți îmbunătățești aspectul feselor cu implant fesier, atunci programează acum o consultație la cabinetul Dr. Panțuru.

Lasa un comentariu

Call Now Button