Articole

Lifting brazilian vs. Implant cu silicon pentru fese

Lifting brazilian vs. Implant cu silicon pentru fese

Nu toată lumea este mulțumită cu propriul aspect fizic, așadar, în unele situații, sunt necesare anumite măsuri care să ajute la îmbunătățirea stării pe care o avem atunci când ne privim în oglindă. Și indiferent din ce categorie fac parte aceste măsuri – dietă, sport sau chirurgie estetică – scopul lor este același: remodelarea corporală. De data aceasta vreau să…

Operația de liposucție, cu bune și rele

Operația de liposucție, cu bune și rele

Istoria chirurgiei estetice ne arată că prima liposucție din lume a fost efectuată la scurt timp după Primul Război Mondial, mai precis în anul 1926, de către un doctor francez care a încercat să introducă, în lumea medicală, conceptul de remodelare corporală prin îndepărtarea grăsimii. Operația, însă, a fost declarată un eșec, iar dacă în următoarele câteva decenii nu a…

Rinoplastia și importanța așteptărilor realiste

Rinoplastia și importanța așteptărilor realiste

Frumusețea este definită ca un aspect care aduce bucurie și încântare privirii și se spune că este, de cele mai multe ori, subiectivă. Ralph Waldo Emerson susținea că: „Dragostea de frumusețe este gust, iar crearea de frumusețe este artă”. În societatea actuală, aspectul fizic contează și, chiar dacă nu este bine să lăsăm stereotipurile să ne afecteze judecata, trebuie să…

Reconstrucția sânilor după mastectomie

Reconstrucția sânilor după mastectomie

Din păcate, cancerul de sân este una din cele mai frecvente forme de cancer care afectează femeile din România, și nu numai. Iar mastectomia a devenit, în ultimii ani, o procedură necesară în tot mai multe cazuri. De aceea, pentru tot mai multe femei care au înfruntat această boală atât de grea, operația de refacere a sânilor reprezintă modalitatea ideală pentru…

Estetica postnatală. Ce operații le pot ajuta pe mămici

Estetica postnatală. Ce operații le pot ajuta pe mămici

„Maternitatea are un efect foarte spiritual, totul este redus la esențial”, spunea Meryl Streep la un moment dat. Într-adevăr, mamele oferă iubire necondiționată, dedicându-și mult timp familiei. De multe ori, acestea fac mari sacrificii pentru copiii lor, neglijându-se pe ele, poziționându-se pe ele însele pe locul doi. Orice femeie își dorește să arate bine, să se simtă dorită, plăcută de…

Chirurgia estetică vs. Chirurgia plastică

Chirurgia estetică vs. Chirurgia plastică

Poate vi s-a întâmplat vreodată să faceți confuzie între chirurgia estetică și cea plastică, crezând că sunt unul și același lucru. Stați liniștiți, cu siguranță nu sunteți un caz singular. În general, lumea tinde să facă acest lucru, unul dintre motive fiind, de exemplu, faptul că foarte mulți dintre chirurgii plasticieni aleg să își concentreze practica asupra esteticii. Ca atare,…

Labioplastia înregistrează cea mai mare creștere la nivel mondial

Labioplastia înregistrează cea mai mare creștere la nivel mondial

Deși mărirea sânilor rămâne cea mai populară operație estetică printre femeile din toată lumea, labioplastia se situează pe primul loc în ceea ce privește creșterea cerinței. Conform celui mai recent studiu făcut de ISAPS (International Society of Aesthetic Plastic Surgery), ajustarea mărimii labiilor este procedura cu cea mai mare creștere la nivel mondial în 2016 (cu 45% mai mult decât…

11 mituri desființate privind implanturile mamare cu silicon

11 mituri desființate privind implanturile mamare cu silicon

Piața chirurgiei plastice din România are o valoare anuală de zeci de milioane de euro și este într-o continuă creștere. Mai mult, în urmă cu câțiva ani, intram în topul țărilor în care se fac cele mai multe operații estetice. Iar mărirea sânilor cu implant de silicon este pe primul loc în clasamentul celor mai frecvente intervenții. Cu toate acestea,…

Call Now Button