Poate vi s-a întâmplat vreodată să faceți confuzie între chirurgia estetică și cea plastică, crezând că sunt unul și același lucru. Stați liniștiți, cu siguranță nu sunteți un caz singular. În general, lumea tinde să facă acest lucru, unul dintre motive fiind, de exemplu, faptul că foarte mulți dintre chirurgii plasticieni aleg să își concentreze practica asupra esteticii. Ca atare, se întâmplă deseori ca termenii să fie confundați și utilizați, așadar, în mod eronat.

Dar, pentru a înțelege mai bine diferențele între chirurgia estetică și cea plastică, iată, în mod punctual, câteva dintre principalele deosebiri:

Chirurgia estetică și cea plastică au obiective diferite

Deși ambele conduc la îmbunătățirea înfățișării fizice, filosofiile generale pe care se bazează chirurgia estetică și cea plastică sunt diferite.

Chirurgia estetică este focalizată pe îmbunătățirea aspectului

Procedurile, tehnicile și principiile chirurgiei estetice se concentrează în întregime pe îmbunătățirea aspectului pacientului. De aceea, acest tip de chirurgie mai este denumit și „chirurgie cosmetică”.

Astfel, îmbunătățirea atractivității din punct de vedere estetic, simetria și proporția sunt obiectivele-cheie ale intervențiilor de acest tip. Ele pot fi efectuate pe orice zonă a feței, gâtului sau a corpului, iar, în rândul femeilor, cele mai populare operații estetice chirurgicale sunt:

  • Liftingul – facial, de sprâncene, de gât, de brațe, de sâni, de coapse, de fese, post-natal etc.;
  • Estetica sânilor – mărirea sânilor cu ajutorul implanturilor de silicon sau a transferului de grăsime proprie, ridicarea sânilor, micșorarea sânilor, reconstrucția mamelonului și chiar a sânului (de pildă, aceasta este o procedură realizată și în chirurgia plastică);
  • Liposucția;
  • Abdominoplastia;
  • Rinoplastia – corecția nasului;
  • Blefaroplastia – corecția pleoapelor;
  • Otoplastia – corecția urechilor;
  • Chirurgia zonelor genitale.

Pe de altă parte, chirurgia estetică masculină oferă următoarele:

  • Ginecomastia – chirurgia estetică a pieptului, cu sau fără lifting;
  • Implanturi pectorale masculine cu silicon;
  • Chirurgia intimă masculină – alungirea penisului, îngroșarea penisului prin transfer de grăsime proprie;
  • Excizia alunițelor sau a cicatricelor.

Este foarte important de știut că toate exemplele de mai sus fac parte din categoria intervențiilor estetice chirurgicale.

Însă, în estetică, există și categoria procedurilor non-chirurgicale, proceduri precum:

  • Tratamente cu acid hialuronic pentru buze, riduri, pomeți sau cearcăne;
  • Tratamente cu toxină botulinică;
  • Tratamente de mezoterapie – hidratare, lipoliză, topirea celulitei, fermitatea pielii, stimularea creșterii firului de păr;
  • Peeling-ul chimic – tratarea petelor pigmentare ale pielii, a acneei și a ridurilor;
  • Epilarea definitivă;
  • Îndepărtarea tatuajelor;
  • Microdermabraziunea.

Chirurgia plastică are un rol mai degrabă medical, decât cosmetic

Bazată, îndeosebi, pe chirurgia reconstructivă, chirurgia plastică are – spre deosebire de cea estetică – un rol medical, în primul rând, și abia apoi unul cosmetic.

Astfel, cu ajutorul operațiilor plastice pot fi refăcute sau îmbunătățite multe tipuri de funcții fizice. De asemenea, pot fi minimizate defecte din naștere sau desfigurări produse ca urmare a unor accidente ori a unor boli.

Prima operație de chirurgie plastică din lume, făcută în timpul Primului Război Mondial

De fapt, întocmai istoria chirurgiei plastice a început din nevoia de a corecta o desfigurare. În urmă cu puțin peste 100 de ani, mai precis în anul 1916, a fost făcut primul transplant de piele din lume.

Operația a avut loc în Anglia, iar pacientul a fost Walter Yeo – un marinar englez, victimă a Primului Război Mondial. În urma unei explozii, acesta a suferit răni atât de grave în zona feței, încât rămăsese fără pleoapele superioare, dar și fără cele inferioare.

Însă, ca urmare a operației plastice, pacientului i-a fost reconstruită întreaga porțiune desfigurată din față. Și pentru că intervenția a fost o reușită, în următorii ani și alți soldați de război au trecut prin astfel de proceduri. Astfel, în perioada imediat următoare a avut loc și prima operație plastică la nas.

Prima liposucție a fost un eșec

Revenind la chirurgia estetică, și aceasta are o oarecare origine tot prin perioada respectivă. În 1926, un chirurg francez i-a făcut, unei paciente, o operație de liposucție la un picior.

Femeia a decedat, însă, din cauza unei cangrene dezvoltate în urma operației, iar liposucția nu a mai fost încercată în următoarele câteva decenii.

Abia în anii `80 a început să devină populară, iar astăzi este una dintre cele mai solicitate intervenții de chirurgie estetică din lume!

Prima operație estetică de mărire a sânilor, făcută câteva decenii mai târziu

În privința primei operații estetice din lume care a și reușit, aceasta a fost făcută la începutul anilor `60, fiind, de altfel, și prima operație estetică de mărire a sânilor cu implanturi de silicon.

Pacienta, pe numele său Timmie Jean Lindsey,  a fost o adevărată deschizătoare de drumuri, fiind cea care a purtat primele implanturi din lume. Mai apoi, numărul femeilor care și-au dorit mărirea sânilor a crescut fulgerător.

Doar în 2016, la nivelul întregii lumi au fost făcute aproximativ 1.5 milioane de augumentări mamare doar cu proteze din silicon, se arată în raportul Societății Internaţionale de Chirurgie Plastică şi Estetică (ISAPS).

1 Comentariu

  • Stoian Petruș Marian
    Postat 26/05/2021 7:06 pm 0Likes

    Vreau să-mi fac o reconstructie piramida nazala

Lasa un comentariu

Call Now Button